PFA norma venit versus PFA sistem real

Persoanele fizice autorizate (PFA) sau cei care obtin venituri din drepturi de autor si au realizat venituri mai mici de 100 000 euro, au dreptul sa opteze intre modul de impozitare pe baza de norme de venit sau sistem real. Optiunea este importanta deoarece impozitarea se face diferit si fiecare trebuie sa calculeze, in functie de veniturile previzionate, ce varianta este mai avantajoasa.

Sistemul real inseamna determinarea venitului pe baza datelor din contabilitatea simpla, in timp ce normele de venit reprezinta o suma fixa stabilita anual de catre directia generala ale finantelor publice judeteana, in functie de specificul activitatii si de zona in care isi desfasuoara activitatea persoana respectiva.

Persoana cu norma de venit fixa va datora un impozit unic de 16% din norma respectiva. Deci daca va castiga mai mult decat norma de venit va fi avantajata deoarece nu va trebui sa plateasca un impozit mai mare. Daca va castiga mai putin decat norma de venit, va trebui sa plateasca un impozit mai mare decat daca ar fi ales sistemul real. In situatia in care a optat pentru sistemul real, va plati impozit de 16% din cat a castigat, pe baza datelor din contabilitatea simpla.

Daca pana acum contribuabilii persoane fizice autorizate sau cei care obtin venituri din proprietatea intelectuala aveau dreptul la optiune in privinta sitemului de impozitare pe baza de norme de venit sau in sistem real, indiferent de veniturile realizate, ultimele modificari ale codului fiscal prevad un plafon pana la care se poate exercita aceasta optiune.

Potrivit OUG nr. 125/2011 pentru modificarea si completarea Codului Fiscal, „contribuabilii pentru care venitul net se determina pe baza de norme de venit si care in anul fiscal anterior au inregistrat un venit brut anual mai mare decat echivalentul in lei al sumei de 100.000 euro, incepand cu anul fiscal urmator, au obligatia determinarii venitului net anual in sistem real.

Aceasta categorie de contribuabili are obligatia sa completeze corespunzator si sa depuna declaratia privind venitul estimat/norma de venit pana la data de 31 ianuarie inclusiv. Cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea echivalentului in lei al sumei de 100.000 euro este cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Nationala a Romaniei, la sfarsitul anului fiscal.”

Optiunea pentru determinarea venitului net in sistem real se exercita prin completarea declaratiei 220 de venit estimat cu informatii privind determinarea venitului net anual in sistem real si depunerea formularului la organul fiscal competent pana la data de 31 ianuarie inclusiv, in cazul contribuabililor care au desfasurat activitate in anul precedent, respectiv in termen de 15 zile de la inceperea activitatii, in cazul contribuabililor care incep activitatea in cursul anului fiscal. Anterior acestor reglementari, nu trebuia depusa nicio declaratie de venit estimat, cererea de optiune intre normele de venit sau sistemul real fiind suficienta.
Reguli noi pentru cei cu norme de venit

Pentru cei care raman la optiunea impozitarii pe baza de norme de venit, OUG 125/2011 prevede ca acestia vor trebui sa completeze Registrul-jurnal de incasari si plati, insa numai partea incasari. Pana acum, ei nu aveau obligatia de a organiza si conduce contabilitatea in partida simpla.

Ordinul MFP nr. 2875/2011 privind Nomenclatorul activitatilor independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit a fost publicat in Monitorul Oficial din nr. 871 din 9 decembrie 2011. Una dintre noutati este aceea ca au fost introduse in Nomenclator si serviciile informatice.

In cele ce urmeaza vom face o mica comparatie intre norma de venit si sistemul real de impozitare, pentru a intelelge mai bine diferenta:

NORMA DE VENIT
– activitatea impozabila la o suma fixa stabilita de ANAF;
– indiferent de venitul realizat se plateste aceeasi suma, chiar daca venitul e mai mic decat norma;
– se stie tot timpul impozitul de platit cat si contributiile;
– se platesc in timpul anului si in anul urmator nu se depune regularizare;
– nu se deduce nici o cheltuiala;
– se tine o contabilitate sumara;
SISTEM REAL
– se plateste la suma reala incasata in baza chitantelor sau extraselor de cont;
– se estimeaza de catre contribuabil anual un venit in vaza caruia anaf va cere impozit anticipat
– anul urmator se face regularizarea (estimat fata de real) se scade impozitul platit anticipat si se ma;i platesc diferente sau se restituie sumele inapoi;
– se deduc cheltuieli conform art 48 din codul fiscal;
– se conduce obligatoriu contabilitate in partida simpla cf OMFP 1040/2004;

De retinut este ca nu toate activitatile pot fi impozitate in baza normelor de venit, ca daca un contribuabil are mai multe activitati norma de venit finala este suma normelor de venit pentru fiecare activitate (cod caen). In final, daca una din activitatile contribuabilului nu este impozitata in baza normelor de venit atunci obligatoriu se va impune sistemul real

PFA-urile cu venituri mari, taxate în sistem real

Micii întreprinzători care obţin peste 100.000 euro pe an ca persoane fizice autorizate nu mai pot opta pentru normele de venit.

Fiscul vrea să elimine, treptat, toate excepţiile din reglementările fiscale, astfel încât contribuabilii cu un anumit nivel al veniturilor să ajungă să plătească impozite similare. În caz contrar, o anumită formă de organizare ar fi mai avantajată decât altele. Aceasta a fost logica specialiştilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP) atunci când au decis ca, din acest an, să impună persoanele fizice autorizate (PFA) care înregistrează venituri echivalente cu suma de peste 100.000 de euro să treacă la impozitarea în sistem real, acestea nemaiavând dreptul să opteze pentru varianta taxării pe baza normelor de venit.

Impozit de câteva ori mai mare

Obligaţia se referă la persoanele fizice care au obţinut, anul trecut, venituri brute din activităţi independente de peste 100.000 de euro pe an, iar venitul net anual s-a determinat pe baza normelor de venit. Aceştia sunt obligaţi să treacă la determinarea venitului net anual în sistem real, “pentru asigurarea unui tratament fiscal echitabil comparativ vu cel aplicat persoanelor juridice din categoria microîntreprinderi”, explică reprezentanţii Finanţelor. 

Obligaţia se aplică începând cu anul fiscal următor celui în care veniturile brute au depăşit echivalentul sumei de 100.000 euro. De exemplu, în Bucureşti, normele de venit pentru 2012 pornesc de la 8.200 de lei pe an şi poate ajunge până la 25.000 de lei, în funcţie de activitate şi de cartierul în care este desfăşurată. Contribuabilul plăteşte un impozit de 16% din această sumă, indiferent de venitul real realizat. Astfel, un PFA care avea anul trecut un venit brut de 100.000 de euro (circa 426.000 lei), dar plătea impozit pe baza unei norme de venit de 8.200 lei, va trece la un impozit de câteva ori mai mare, care este, însă, greu de calculat din cauza cheltuielilor deductibile.

Impozitarea în sistem real presupune aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, care rezultă din scăderea contribuţiilor sociale şi a cheltuielilor deductibile. Din păcate, autorităţile nu cunosc numărul exact al contribuabililor aflaţi în această situaţie, având în vedere faptul că “sunt impuşi pe baza normelor de venit, neavând obligaţia conducerii evidenţei contabile şi declarării venitului brut realizat la nivelul unui an fiscal”, ne-au spus reprezentanţii Fiscului.

Aceştia au precizat că “veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente”. 

100.000 de euro, echivalent în lei,

este limita de venit brut anual realizat de un PFA peste care acesta este obligat să treacă la impozitarea în sistem real

EVZ.ro

Quote

Ce declaratii trebuie sa depuna un PFA?

In primul an de activitate, PFA depune Declaratia privind veniturile si cheltuielile estimate pentru anul in curs (formular 220), in termen de 15 zile de la autorizare, urmand ca in baza acesteia organul fiscal sa emita o decizie de impunere privind platile anticipate.  Aceste plati se vor efectua trimestrial, pana la data de 15 a ultimei luni din trimestrul de referinta (respectiv, 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 decembrie).

Incepand cu 2013, platitorii de impozit pe profit pot opta pentru platile trimestriale anticipate: sa plateasca 4 transe egale cu 25% din impozitul platit in anul anterior. Conditie obligatorie pentru cei care opteaza pentru acest sistem este sa-l pastreze minim 2 ani.

In anii urmatori, contribuabilul poate depune o declaratia 220 de venit estimat sau organul fiscal poate emite decizia de plati anticipate pe baza declaratiei 200 de venit anual depusa de contribuabil pentru anul precedent.

In cazul in care nu se primeste decizia de plati anticipate pina la 15 martie, contribuabilul va efectua plata anticipata de impozit aferenta trimestrului I, la nivelul impozitului platit pentru trimestrul IV al anului anterior, urmand ca diferenta sa se regularizeze pe celelate 3 termene de plata ramase.

Important!

In cazul in care PFA obtine si venituri a caror impunere se face prin retinere la sursa (de ex. comisioane), aceste venituri nu se vor include in declaratia estimativa 220.

Impozitul anual se determina la incheierea anului fiscal, pe baza veniturilor si cheltuielilor inregistrate in contabilitatea in partida simpla.

Contribuabilul are obligatia de a depune pana la data de 15 mai a anului urmator celui de impunere, declaratia anuala privind venitul realizat (formular 200).  Organul fiscal va emite o decizie de impunere fiscala, prin care stabileste o suma de plata, daca impozitul anual este mai mare decit cel platit anticipat, sau de recuperat in situatia inversa.  Plata/recuperarea va avea loc in termen de 60 de zile de la data primirii deciziei finale de impunere.

In afara declaratiilor 200 si 220, un PFA este obligat sa depuna si alte declaratii:

  • Daca are salariati inregistrati, va depune declaratia 112. Declaratia va fi urmata de modificarea vectorului fiscal la ANAF, prin depunerea in termen de 30 de zile a declaratiei 010.
  • Va depune 392, in functie de modul in care este inregistrat: ca platitor de TVA sau neplatitor de TVA.
  • Daca este inregistrat cu TVA, trimestrial va depune 300 si 394;
  • Daca are intracomunitare va depune 390. In cazul acesta se va schimba perioada fiscala de la trimestrial la lunar si pentru declaratiile 300 si 394.
  • Daca e platitor de TVA va depun in ianuarie, declaratia 094 – cifra de afaceri.
  • Daca este neplatitor de TVA si inregistreaza o cifra de afaceri de 225.000 lei, in luna urmatoare se va inregistra ca platitor de TVA

Quote

PFA-urile pot avea angajati cu contract individual de munca

In Monitorul Oficial, Partea I, nr. 129/11.03.2013, a fost publicată Legea nr. 40/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 pentru modificarea şi completarea art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2011 persoanele fizice autorizate îşi pot desfăşura activitatea individual şi independent sau pot angaja, în calitate de angajator, terţe persoane cu contract individual de muncă, încheiat conform Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii.

Persoană fizică autorizată nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează în scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

Menţionăm că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, şi întreprinderile individuale pot angaja terţe persoane cu contract individual de muncă şi pot colabora cu alte persoane fizice autorizate, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit.

Atenţie! Titularul persoanei fizice autorizate şi titularul întreprinderii individuale nu pot încheia contracte individuale de muncă cu entităţile pe care le reprezintă!

Sursa: Finante Valcea

Quote

PFA-urile beneficiaza de regimul derogatoriu

Conform OPANAF 342/2013 aparut in Monitorul oficial nr. 194 din 5 aprilie, persoanelor fizice autorizate care isi suspendat activitatea economica au de acum la dispozitie posibilitatea ca, pe perioada de inactivitate, sa nu mai depuna la autoritatile fiscale declaratiile pentru impozitele, taxele si contributiile pe care le datoreaza bugetului de stat.

ANAF a actualizat si lista declaratiilor fiscale supuse regimului de declarare derogatoriu, pe care se regaseau pana acum sase formulare:

  • Declaratia 100 (obligatiile de plata la bugetul de stat),
  • Declaratia 101 (impozitul pe profit),
  • Declaratia 104 (distribuirea intre asociati a veniturilor si cheltuielilor),
  • Declaratia 120 (decont privind accizele),
  • Declaratia 130 (decont privind impozitul la titeiul din productia interna)
  • Declaratia 300 (decont de TVA).

 

Art. I – Anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1221/2009 privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 17 iunie 2009 se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La Cap. A. „Aprobarea regimului de declarare derogatoriu”, după punctul 6 se introduce punctul 61 care va avea următorul cuprins:
“61. În cazul contribuabililor, persoane fizice autorizate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale sau persoane fizice a căror activitate este organizată şi reglementată prin legi speciale, odată cu cererea de acordare a regimului de declarare derogatoriu, se depune dovada înscrierii inactivității temporare la registrul comerțului sau la organizațiile profesionale care au eliberat documentele de funcționare în baza cărora persoanele respective îşi desfăşoară activitatea, după caz. ”

2. La Cap. C. „Depunerea declarațiilor fiscale”, punctul 1” Sfera de aplicare a regimului de declarare derogatoriu”, subpunctul 1. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“1. 1. Sunt supuse regimului de declarare derogatoriu următoarele declarații fiscale:
a) formularul 100 “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, cod 14.13. 01. 99/bs;
b) formularul 101 “Declarație privind impozitul pe profit”, cod 14. 13. 01. 04;
c) formularul 112 “Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit, şi evidența nominală a persoanelor asigurate”, cod 14. 13. 01. 01/d. u;
d) formularul 104 “Declarație privind distribuirea între asociați a veniturilor şi cheltuielilor”, cod 14. 13. 01. 01/dv;
e) formularul 120 “Decont privind accizele”, cod 14. 13. 01. 03;
f) formularul 130 “Decont privind impozitul la țițeiul din producția internă”, cod 14.
13. 01. 05;
g) formularul 300 “Decont de taxă pe valoarea adăugată”, cod 14. 13. 01. 02. ”.

3. La Cap. C. „Depunerea declarațiilor fiscale”, punctul 2” Termene de depunere”, subpunctul 2. 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„2. 2. Pentru fracțiunea de an fiscal aflată în afara perioadei de aplicare a regimului de declarare derogatoriu, contribuabilii au obligația depunerii declarațiilor prevăzute la pct. 1 lit. b), lit. e) şi lit. f) la termenele prevăzute de lege. ”

4. La Cap. D. „Proceduri de administrare”, punctul 3 ”Termene de depunere” se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Notificarea contribuabililor care nu depun declarațiile fiscale pe perioada aplicării regimului de declarare derogatoriu se face avându‐se în vedere termenele de depunere prevăzute de lege pentru declarațiile menționate la Cap. C pct. 1 lit. b), lit. e) şi lit. f). ”

Art. II – Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare, Direcția generală de tehnologia informației, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale ale finanțelor publice județene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Sursa: ANAF

Quote

Impunerea la normă de venit

Potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, contribuabilii persoane fizice care doresc să desfăşoare activităţi economice independente au obligaţia să se prezinte la Oficiul Registrului Comerţului, pentru autorizarea acestor activităţi.

Autorizarea se face în una din cele trei forme:

  • persoane fizice autorizate
  • întreprinderi familiale
  • întreprinderi individuale

Contribuabilii care realizează venituri comerciale din: fapte de comerţ, prestări de servicii, practicarea unei meserii, au posibilitatea să determine venitul net anual pe baza normelor de venit.

Opţiunea de a determina venitul net pe baza normei de venit se exercită prin completarea şi depunerea formularului 220 “Declaraţie privind venitul estimat” la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială contribuabilul are domiciliul, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfăşurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 15 zile de la începerea activităţii, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.

După completarea formularului 220 şi marcarea/bifarea opţiunii pentru impunerea veniturilor realizate la normă de venit, unitatea fiscală teritorială va emite formularul 260 “Decizie de impunere pentru plăţi anticipate”, cu titlu de impozit, în care sunt stabilite plăţile anticipate pentru fiecare trimestru din anul în care se realizează aceste venituri, plata efectuându-se în patru rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Contribuabilii impuşi la normă de venit care au desfăşurat activitate tot anul anterior nu depun “Declaraţia privind veniturile realizate din România”, formularul 200.

Excepţie! Contribuabilii care au început activitatea la sfârşitul anului anterior şi au depus formularul 220 în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, au obligaţia să depună formularul 200 la organul fiscal competent, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate independentă, care generează venituri comerciale, pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activităţi se corectează astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic în care a fost desfăşurată activitatea respectivă.

Dacă un contribuabil desfăşoară două sau mai multe activităţi care generează venituri comerciale, venitul net din aceste activităţi se stabileşte prin însumarea nivelului normelor de venit corespunzătoare fiecărei activităţi.

Normele de venit se stabilesc de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene pe baza Nomenclatorului activităţilor independente pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit prevăzut în Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2875/2011 şi se publică anual în cursul trimestrului IV al anului anterior celui în care urmează a se aplica.

Norma de venit pentru fiecare activitate independentă desfăşurată de contribuabil care generează venit comercial nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12.

În cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, norma de venit se stabileşte pentru fiecare membru asociat.

În situaţia în care venitul net se determină pe bază de norme de venit, contribuabilii nu au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate în partidă simplă pentru activitatea respectivă.

sursa: finante Valcea

 

Quote

Norme de venit 2013

http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsitentaContribuabili_r/Normevenit2013/Norme_venit2013.htm

 

Codul fiscal prevede si impozitarea veniturilor obtinute de catre persoanele fizice autorizate, din exercitarea anumitor profesii, pe baza normelor de venit stabilite de Ministerul Finantelor.

Ministerul Finantelor Publice elaboreaza nomenclatorul activitatilor pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit, iar Directiile generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti au urmatoarele obligatii:

  • a) stabilirea nivelului normelor de venit;
  • b) publicarea acestora, anual, in cursul trimestrului IV al anului anterior celui in care urmeaza a se aplica.

Norma de venit pentru fiecare activitate independenta desfasurata de contribuabil care genereaza venit comercial nu poate fi mai mica decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare la momentul stabilirii acesteia, inmultit cu 12.

In cazul in care un contribuabil desfasoara o activitate independenta, care genereaza venituri comerciale, pe perioade mai mici decat anul calendaristic, norma de venit aferenta acelei activitati se corecteaza astfel incat sa reflecte perioada de an calendaristic in care a fost desfasurata activitatea respectiva.

Daca un contribuabil desfasoara doua sau mai multe activitati care genereaza venituri comerciale, venitul net din aceste activitati se stabileste prin insumarea nivelului normelor de venit corespunzatoare fiecarei activitati.

Registre obligatorii

Registrul obligatoriu pe care trebuie sa-l completeze un contribuabil inregistrat cu norma pe venit este Registrul-jurnal de incasari si plati. Pana in 2012, norma pe venit nu era obligata sa inregistreze nici un document contabil.

Facilitatea de a plati 50% din norma pe venit

Daca PFA-ul cu norma pe venit are un contract de munca pe 8 ore inregistrat la o firma, pe baza adeverintei de salariat obtinute de la firma poate obtine facilitatea de a plati doar 50% din norma pe venit.

Cand se pierde calitatea de PFA pe norma de venit

Contribuabilii pentru care venitul net se determina pe baza de norme de venit si care in anul fiscal anterior au inregistrat un venit brut anual mai mare decat echivalentul in lei al sumei de 100.000 euro, incepand cu anul fiscal urmator, au obligatia determinarii venitului net anual in sistem real.

Asta inseamna ca pana pe 31 ianuarie vor trebui sa depuna 220 estimativa.

Cursul folosit la calcularea plafonului de 100.000 eur este cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Nationala a Romaniei, la sfarsitul anului fiscal.

Citeste mai mult: http://www.faracontabilitate.ro/pfa/cum-functioneaza-norma-pe-venit-in-2013/#ixzz2e6ufPQJA

Normele anuale de venit pe anul 2013, stabilite din activităţi independente,
conform art. 49 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Alba

Caraş-Severin

Harghita

Prahova

Arad

Călăraşi

Hunedoara

Satu Mare

Argeş

Cluj

Ialomiţa

Sălaj

Bacău

Constanţa

Iaşi

Sibiu

Bihor

Covasna

Ilfov

Suceava

Bistriţa-Năsăud

Dâmboviţa

Maramureş

Teleorman

Botoşani

Dolj

Mehedinţi

Timiş

Braşov

Galaţi

Mureş

Tulcea

Brăila

Giurgiu

Neamţ

Vaslui

Buzău

Gorj

Olt

Vâlcea

Bucureşti

Vrancea

PFA si contributiile sociale. Ce se plateste obligatoriu si ce e optional in 2013?

Organizarea ca persoana fizica autorizata confera un avantaj celor care doresc sa isi deschida propria afacere. Procedura de infiintare este relativ simpla si presupune costuri reduse, care se invart in jurul valorii de 300 de lei, iar cheltuielile de administrare sunt si ele mai mici decat in cazul unei societati comerciale. Persoana fizica autorizata nu are nevoie de contabil, ci isi poate tine singura contabilitatea in partida simpla, si, in plus, trebuie sa depuna un numar redus de declaratii fiscale. Totusi, pe langa impozitul pe venit de 16% pe care  il plateste la stat, o PFA trebuie sa achite si anumite contributii. In timp ce unele sunt optionale, fiecare avand dreptul sa aleaga daca le achita sau nu, exista si contributii obligatorii, care trebuie platite neaparat
.
Astfel, persoanele fizice autorizate sunt obligate sa plateasca contributii de asigurari sociale (pensii) si contributiile pentru asigurarea la sanatate. In categoria contributiilor optionale, pe care PFA alege daca le plateste sau nu, se inscriu contributiile  la bugetul asigurarilor pentru somaj, cele pentru pentru asigurarea in caz de accidente de munca si boli profesionale, precum si contributia pentru concedii si indemnizatii (FNUASS).

Contributia la pensii – CAS

PFA datoreaza la sistemul de pensii o contributie de 31,3% din venitul declarat, adica venitul pentru care doresc sa se asigure. Trebuie sa stiti ca, potrivit reglementarilor, acest venit nu poate fi mai mic de 778 de lei (adica 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat – 2.223 lei), dar nici mai mare de 11.115 lei (echivalentul a de 5 ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat).

Practic, o persoana fizica autorizata trebuie sa plateasca pentru pensii cel putin 244 de lei (35% x 2223 x 31.3%), dar nu mai mult de 3479 de lei (5 x 2223 x 31.3%).

Declararea veniturilor care reprezinta baza lunara de calcul a contributiilor sociale se realizeaza prin depunerea la organul fiscal de domiciliu a unei declaratii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii (formularul 600, introdus prin Ordinul ANAF nr. 847/2012).

Declaratia 600 se depune, pe suport hartie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul postal, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Organul fiscal competent la care trebuie depusa declaratia este organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla adresa de domiciliu a contribuabilului sau adresa unde acesta locuieste efectiv, in cazul in care difera de cea de domiciliu.

De asemenea, formularul se poate depune online de catre contribubilii care au un certificat digital calificat de semnatura electronica.

In baza declaratiei 600 depusa de PFA, organul fiscal emite decizia de impunere in care stabileste contributia sociala anual datorata si termenele de plata. 

Contributia la pensii se plateste trimestrial, in 4 rate egale, pana la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Atentie! Exista si cateva categorii de PFA care nu datoreaza contributia la pensii, si anume:

  • Contribuabilii al caror venit net anual, respectiv valoarea anuala a normei de venit, dupa caz, raportat la cele 12 luni ale anului, este sub 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat ( 35% x 2223 = 778 de lei)
  • Persoanele care sunt asigurate ale sistemului public de pensii ca urmare a obtnerii de venituri salariale sau indemnizatii somaj
  • Persoanele care beneficiaza de una din categoriile de pensii acordate in sistemul public de pensii.
  • Persoanele care nu sunt integrate in sistemul public de pensii, ele achitand contributii catre sisteme profesionale proprii de pensii – cum ar fi avocatii sau personalul clerical.

Contributia la sanatate – CASS

Persoanele fizice autorizate datoreaza o contributie la sanatate de 5,5%. Baza de calcul difera in functie de modul de impunere a PFA – in sistem real sau pe baza normei de venit. Astfel, baza de calcul poate fi:

  • pentru impunerea in sistem real – Venitul net anual realizat exclusiv cheltuielile reprezentand contributii sociale (diferenta dintre totalul veniturilor incasate si cheltuielile efectuate in scopul realizarii acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentand contributii sociale) sau
  • pentru impozitarea la norma de venit – valoarea anuala a normei de venit, raportata la cele 12 luni ale anului, ce nu poate fi mai mica decat un salariu de baza minim brut pe tara, daca acest venit este singurul asupra caruia se calculeaza contributia.

Plata contributiilor la sanatate se efectueaza anticipat, in cursul anului, cu regularizarea sumelor datorate anual.

Astfel, in baza declaratiei de venit estimat (Formular 220) sau a declaratiei de venit realizat (Formular 200), organul fiscal emite decizia de impunere pentru plati anticipate in care stabileste contributia de asigurari sociale de sanatate datorata anticipat si termenele de plata.

Plata se efectueaza trimestrial, in 4 rate egale, pana la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Dupa incheierea anului fiscal, in baza declaratiei privind venitul realizat depusa de contribuabili (Formular 200), organul fiscal stabileste obligatiile anuale de plata a contributiei de asigurari sociale de sanatate prin decizia de impunere anuala regularizand sumele datorate cu titlu de plati anticipate.

Plata contributiei de asigurari sociale de sanatate stabilita prin decizia de impunere anuala se efectueaza in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei, iar sumele achitate in plus se compenseaza sau se restituie potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala.

Atentie! La determinarea venitului anual baza de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate nu se iau in considerare pierderile fiscale anuale.

In cazul celor care nu depun declaratie privind venitul realizat (de ex. persoanele impuse la norma de venit), contributiile de asigurari sociale platite trimestrial reprezinta plata finala in contul contributiei anuale datorate.

Contributii optionale

Asigurarile de somaj nu sunt obligatorii pentru o persoana fizica autorizata, insa ea poate alege sa o plateasca, in cazul in care doreste sa beneficieze de ajutor de somaj, atunci cand nu va mai avea activitate, spre exemplu.

Conform prevederilor legale, se poate asigura in sistemul asigurarilor pentru somaj orice persoana care realizeaza venituri din activitati desfasurate potrivit legii si care nu sunt deja asigurate.

Pentru a plati contributia la somaj, persoanele fizice pot incheia contract de asigurare pentru somaj cu agentia pentru ocuparea fortei de munca in a carei raza teritoriala isi au domiciliul, daca au cel putin varsta de 18 ani si sunt asigurate in sistemul public de pensii si in sistemul asigurarilor sociale de sanatate. Venitul lunar pentru care se face asigurarea nu poate fi mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata (750 de lei), dar  nici mai mare decat echivalentul a de 5 ori castigul salarial mediu brut, stabilit potrivit legii, in vigoare in luna pentru care se plateste contributia de asigurare pentru somaj.

Contributia lunara la somaj este de 0,5% din venitul asigurat.

Nici contributia pentru concedii si indemnizatii (FNUASS) nu este obligatorie, insa aceasta poate deveni obligatorie daca PFA doreste sa beneficieze de indemnizatii pentru concediile medicale.

Potrivit OUG nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, contributia pentru concedii si indemnizatii este de 0,85% din veniturile supuse impozitului pe venit. Pentru a beneficia de concedii si indemnizatii, persoanele autorizate sa desfasoare activitati independente sunt obligate sa depuna declaratia de asigurare pentru concedii si indemnizatii la casa de asigurari de sanatate la care sunt luate in evidenta ca platitori de contributie de asigurari sociale de sanatate.

Infiintare P.F.A.

Acte necesare infiintare PFA:
Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi autorizarea funcţionării a persoanelor fizice autorizate
1. Cererea de înregistrare (original cod 11-10-180);
2. Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării firmei (original);
3. Carte de identitate sau paşaport (fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
4. Documente care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional/punctelor de lucru (copie legalizată sau copie certificată de parte);
5. Dacă este cazul, avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip, original);
6. Specimenul de semnătură al persoanei fizice autorizate (original);
7. Informaţiile din cazierul fiscal (se obţin de către ORCT);
8. Declaraţia-tip pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii (original – model 1 sau model 2, după caz).
9. Dacă este cazul:
– precizare din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate înţelege să afecteze folosinţa spaţiului în vederea stabilirii sediului profesional al persoanei fizice autorizate (declaraţie, etc.);
– declaraţia privind patrimoniul de afectaţiune, în original, şi documentele care atestă efectuarea vărsămintelor sau calitatea de proprietar, după caz (copii certificate de parte);
– documentele care atestă pregătirea profesională (fotocopii certificate olograf);
– documentele care atestă experienţa profesională (fotocopii certificate olograf);
10. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale: taxele de registru.
 

NOTĂ:
A) Copiile de pe actele doveditoare vor fi certificate olograf pentru conformitate cu originalele de către persoana fizică autorizată; în cazul persoanelor fizice nerezidente, se depun copii certificate şi traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public.
B) Soluţionarea cererii revine în competenţa directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal care poate dispune prin rezoluţie motivată administrarea şi a altor acte doveditoare.
C) Redactarea cererii, acordarea de îndrumări pentru completarea corectă a cererii de înregistrare, efectuarea formalităţilor de depunere a documentelor şi de reprezentare a persoanei fizice la oficiul registrului comerţului de pe
lângă tribunal pot fi efectuate, prin birourile de asistenţă şi reprezentare care funcţionează în cadrul primăriilor.
D) Formularele se distribuie la sediul ORC sau se pot prelua de pe Internet (www.registrulcomertului.ro/www.onrc.ro).
E) Documentele se depun la ORC în raza căruia persoana fizică autorizată îşi stabileşte sediul profesional, la ghişeu, prin corespondenţă sau prin biroul de asistenţă şi reprezentare din cadrul primăriilor.
F) Obţinerea certificatului de cazier fiscal pentru persoanele fizice autorizate se efectuează de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, cu plata taxelor şi tarifelor legale.
1. Un document care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional şi a punctelor de lucru, la alegerea solicitantului, care poate fi: extras de carte funciară în termen de valabilitate la depunere dar nu mai vechi de 30 de zile, în original, contract de vânzare cumpărare, contract de donaţie în formă autentică, certificat de moştenitor, act notarial de ieşire din indiviziune sau de delimitare a proprietăţii, hotărâre judecătorească definitivă privind proprietatea sau folosinţa/uzufructul, hotărârea judecătorească definitivă de ieşire din indiviziune, proces-verbal de recepţie a construcţiei, act de adjudecare a imobilului vândut în cadrul executării silite, contract de schimb, contract de închiriere (înregistrat la administraţia finanţelor publice pentru cel încheiat între persoane fizice şi persoane juridice), contract de subînchiriere, contract de concesiune, contract de leasing imobiliar, contract de comodat, contract de uz, contract de uzufruct, certificat de rol fiscal/rol agricol, în original, în termen de valabilitate, declaraţie de luare în spaţiu, în original, sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă.
2. Documentele privind pregătirea sau experienţa profesională se atestă, după caz, cu documente cum sunt:
– diploma;
– certificatul sau adeverinţa prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de învăţământ;
– certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condiţiile legii în vigoare la data eliberării acestuia;
– certificatul de competenţă profesională (cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al solicitantului, declaraţie de notorietate cu privirea la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit, în cazul meseriilor tradiţionale artizanale);
– atestatul de recunoaştere şi/sau echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate;
– atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ;
– orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.
3. Specimenul de semnătură al persoanei fizice autorizate se depune la oficiul registrului comerţului odată cu cererea de înregistrare şi pot fi date, în faţa directorului ORC sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura.
4. Taxele legale pot fi achitate în numerar sau cu card bancar la casieriile ORC, precum şi cu mandat poştal, ordin de plată etc.
5. Dacă s-a optat pentru transmiterea documentelor, care atestă înregistrarea în registrul comerţului, prin poştă, se percepe un tarif aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.
 

PFA in concediu de crestere a copilului? Care sunt obligatiile fiscale ce trebuie indeplinite

Persoanele fizice care realizeaza venituri din profesii liberale sau activitati independente, fie ca sunt organizate ca PFA, intreprinderi individuale sau sunt membre ale unei intreprinderi individuale, au de indeplinit o serie de obligatii fiscale, atunci cand sunt in concediu de crestere a copilului si beneficiaza de indemnizatie pentru aceasta perioada.

Potrivit unei informari emise de Directia Generala a Finantelor Publice Valcea, acesti contribuabili nu pot desfasura alte activitati supuse impozitului pe venit pe perioada concediului de crestere a copilului. In cazul in care obtin alte venituri, indemnizatia de crestere a copilului este suspendata.

Regulile se aplica pentru:

  •  intreprinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale
  • membrilor intreprinderii familiale;
  • persoanele cu statut de persoana fizica autorizata sa desfasoare activitati economice;
  • persoanele care realizeaza venituri din profesii libere;
  • persoanele care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala, la care impozitul pe venit se determina pe baza datelor din evidenta contabila in partida simpla

Atentie! Sursa citata precizeaza ca pentru indemnizatiile de crestere a copilului nu se datoreaza impozit pe venit si nici contributii sociale obligatorii.

 

Primesti indemnizatie? Ce obligatii fiscale trebuie sa indeplinesti

Contribuabilii mentionati anterior care beneficiaza de indemnizatia de crestere a copilului au obligatia de a depune la organul fiscal competent formularul 601 “Cerere de incetare a obligatiei de plata a contributiei de asigurari sociale”, deoarece inceteaza calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii. Formularul se depune insotit de documente emise de institutiile platitoare care atesta plata indemnizatiei.

In cazul acestor indemnizatii, institutia platitoare este Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala, institutie publica cu personalitate juridica aflata in subordinea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Agentia are in subordine agentii judetene pentru plati si inspectie sociala, respectiv a municipiului Bucuresti, care sunt organizate si functioneaza ca servicii publice deconcentrate cu personalitate juridica.

Conform reglementarilor legale, documentele justificative se prezinta in original si copie, iar copia se certifica de organul fiscal “conform cu originalul”, dupa care originalul este restituit contribuabilului. Daca documentele sunt depuse prin posta este necesar ca acele copii sa fie legalizate.

Formularul 601, insotit de documentele justificative, se depune la organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla adresa de domiciliu a contribuabilului sau adresa unde acesta locuieste efectiv, in cazul in care difera de cea de domiciliu.

Dupa ce contribuabilii nu mai beneficiaza de indemnizatia de crestere a copilului, ei trebuie sa depuna, in termen de 15 zile, formularul 600 “Declaratie privind vernitul asigurat la sistemul public de pensii”, in vederea reasigurarii la sistemul public de pensii.

Declaratia 600 se depune, pe suport hartie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul postal, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Organul fiscal competent la care trebuie depusa declaratia este, la fel ca la formularul 601, organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla adresa de domiciliu a contribuabilului sau adresa unde acesta locuieste efectiv, in cazul in care difera de cea de domiciliu.

De asemenea, formularul se poate depune online de catre contribubilii care au un certificat digital calificat de semnatura electronica.

In baza declaratiei 600 depusa, organul fiscal emite decizia de impunere in care stabileste contributia sociala anual datorata si termenele de plata.

Contributia la pensii se plateste trimestrial, in 4 rate egale, pana la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Din Viata

Walk a mile in my shoes. See if they fit.

Georgiananita's Blog

Just another WordPress.com weblog

StefanAlecse

Calatorie in spatiu si timp

Contfin Glob-contabilul tau online!

Contabilitate, Audit financiar, Expertiza contabila, HR.

WordPress.com News

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.